Fiecare dintre noi percepe romantismul intr-un alt mod.....pentru cei pragmatici e o prostie, o pierdere de timp.......pentru sentimentalii lesinati e o perpetua vaicareala........astea sunt cele doua extreme........si intre ele exista nenumarate tipologii de oameni. Nu-mi propun aici sa fac o impartire pe clase si subclase a diverselor tipologii intalnite pana acum insa am o mare dilema.....nu ma pot incadra niciunde..........sentimentalii lesinati ma agaseaza, pragmaticii mi se par superficiali, iar undeva intre astea doua extreme mi se pare romantismul ca fiind trait la modul caldut.......ceea ce nu ma caracterizeaza nicicum. Sa inteleg de aici ca nu sunt om? Sa inteleg ca daca eu percep romantismul ca o explozie a privirii sunt oarecum anormala? Chiar, care este granita dintre realitatea romantica a privirii si iluzie? Si cum iti dai seama daca ai trecut acea granita? Traim in lumea fizica pe care o putem atinge sau traim in lumea pe care ne-o cream in mintea si sufletul nostru?
deoarece nu are sensul strict DEX, primele patru intrebari au un raspuns simplu: tu esti romantismul tau si...vice-versa :)
RăspundețiȘtergereUltima intrebare este crunta prin complexitate, de aceea numai un raspuns simplu ii face dreptate:
-se supravietuieste in lumea fizica ce se atinge, in timp ce mintea intrezareste lumea sufletului care doar se simte ne-neuronal.
Cam greu sa definim anormalul. As opta pentru a pune o granita atunci cand un om face rau altui om. Aici exclud durerea din iubire, faptul ca suntem muritori si ajungem la un sfarsit care provoaca iar durere. Ar mai fi granita dintre adaptabil si inadaptabil. Dar nu pot spune unde incepi prin a fi catalogat ca inadaptabil.
RăspundețiȘtergereInsa intelesurile diferite date romantismului nu ne pot scoate din anormal. Daca nu facem rau altora. Si eu sufar de "anormal", dar umblu undercover.
In ce lume traim? Omul nu e om daca nu aseaza un văl peste lumea tangibila. Fiecare traieste in lumea lui. Toti dansam sub un văl si uneori mai observam ca ne asemanam cu dansul altora, mai mult sau mai putin.
Pentru Zaraza 26: Hmmm.....durerea din iubire spui......dpmdv durere din iubire nu exista, iubirea (daca e iubire si nu ti se pare doar)nu are cum sa provoace durere. Am o intrebare: ce parere ai despre reincarnare?
RăspundețiȘtergereNu stiu daca exista reincarnare. Nu am dovezi, e ca si cu Dumnezeu. Crezi sau nu crezi. Multa vreme a fost pentru mine doar o nascocire a asiaticilor. De la o vreme am cedat, lasandu-i pe asiatici sa creada, si deci in acceptiunea lor exista. Mie personal imi place, iar, joaca de-a campul psihic. Mi-am imaginat ca intamplarile trecute raman prinse intr-un camp colectiv, de unde prin cine stie ce mecanisme, apar relativ aleator in constientul unor oameni. Ei au acces la amintirile altor oameni, dar cad in greseala de a atribui amintirile vietilor lor trecute.
RăspundețiȘtergereCat despre durerea din iubire, ma gandesc de exemplu la despartirea petrecuta intre cei care se iubesc, in urma unor evenimente nedorite . Oricat ai vrea sa nu provoci durere celui iubit, trebuie totusi sa te desparti, poate doar o perioada, caci viata e complicata.