De multe ori m-am intrebat ce e singuratatea. E un sentiment? Ma simt singur cand sunt abandonat, cand tot ceea ce imi e familiar dispare incet, incet spre alte sfere (poate mai bune) lasand locul unui mare gol?
Ma simt singur cand sunt cu cineva si nu comunic, adica acea binecunoscuta singuratate in doi? Oare numai lipsa comunicarii inseamna singuratate? Singuratate e acel moment cand te uiti la cel de langa tine si te intrebi ce cauti acolo? Cine e omul asta? Da, faptul ca nu-l cunosti, ca dupa atatia ani este un strain, inseamna singuratate in doi.
Ma simt singur cand aleg sa abandonez eu? Cand nu cred ca merita sa lupt si atunci plec? Uau, ce sentiment de libertate, am scapat de povara singuratatii in doi, acum sunt singur, cu mine insumi.
Mi-e foarte bine mie cu mine.....ha, ha! De cate ori am repetat minciuna asta, in speranta ca o voi crede si eu intr-o buna zi..........
Mai degraba singuratatea e o stare, poti fi singur intr-o mare de oameni cu care chiar comunici, dar de care nu te simti atat de legat incat sa fii cu adevarat sincer, nu atat de sincer cum esti cu tine. Pana la urma singuratatea este acel “loc” in care esti doar tu cu tine si in care ai curajul de a-ti arunca adevarul gol golut in fata: NU ESTI FACUT SA FII SINGUR!
