"Moartea pune punct şi iubirilor, şi luptelor. Fiecare rămâne atunci cu cât a iubit sau cu cât a luptat. Mai are timp, poate, doar să regrete că n-a iubit şi n-a luptat destul sau că a trăit ca un şarpe singur, care nu şi-a găsit alt şarpe cu care să se iubească sau să se lupte" '
Octavian Paler, "Viata pe un peron"
Acest citat face parte dintro schita de postare de-a mea de acum 9 ani pe care nu am mai dus-o la bun sfarsit. Cumva, dintrun motiv obscur, azi mi-am adus aminte ca odata, demult, aveam un blog, acesta. Este incredibil cum citatul nu se mai potriveste cu mine, acum. Au trecut ani, multi ani iar eu nu mai sunt nicicum cea de atunci, si asta e bine, e chiar foarte bine. Acum nu mai am chef de lupte si nici de ïubirea "lesinata"a lui Paler. Prea dramatic totul la el, prea in alb sau negru. De ce unii oameni nu au capacitatea de a vedea minunata paleta de nuante de gri ale vietii, sau mai bine.....toata paleta de culori stralucitoare, vii ale sufletelor care ii inconjoara? Paler.....m-am saturat de tine si ......ca sa-ti dau nitel peste nas o sa-mi transform blogul intrunul de calatorii. Asta e rezolutia mea pentru anul 2024!
