Daca n-ai un frate........ce bine e sa-l ai..........

Eram asa de saraci in studentie ca mergeam la fabrica de conserve Flora sa curatam legume ca sa facem bani pentru traiul de zi cu zi.  Curatam ceapa, se platea cel mai bine, poate din aceasta cauza nu mi-au mai lacrimat ochii niciodata, curatasem prea multa ceapa in tinerete si devenisem imuna.

Ma nascusem intro familie numeroasa, cu sapte copii, dintre care patru erau deja studenti la Bucuresti, parintii, invatatori de moda veche, cu real talent pedagogic, dar cu venituri modeste. Aveam o casa in Bucuresti, pe care tata o cumparase pe te miri ce, pentru noi, astia de la facultate. Era o casa modesta, intrun cartier sarac, cu o pivnita mare pe care tata o umplea in fiecare toamna, jumatate cu lemne, jumatate cu cartofi. Greu o mai duceam dar era frumos, eram toti patru, ne purtam de grija unul altuia. Nici cu hainele nu stateam prea stralucit, am facut facultatea in doua fuste si doua bluze. Palton nu aveam, doar o „jantilica” ce nu prea tinea de cald, dar aveam un joc cu frate-miu, Mircea, un joc pe care-l jucam cat era iarna de lunga. Cand era frigul mai mare, intram in magazine si probam paltoane, nu ca sa le cumparam, ca doar nu aveam cu ce, doar ca sa ne incalzim, basca ditractia. Mai trist era cand trebuia sa iesim din nou afara, in gerul iernii. Cand Mircea a absolvit facultatea a fost repartizat departe, eu am ramas studenta in Bucuresti si nu ne mai intalneam asa de des, dar fiecare revedere era o bucurie. Mi-aduc aminte ca era iarna grea in Bucuresti, tocmai ce iesisem de la cursuri intruna din zile.... Mircea ma astepta la iesire de la Universitate....... frumos mai era fratele meu, ma mandream cu el.......”Irina, vrei sa jucam jocul nostru? Hai sa probam paltoane!”  Si-am pornit spre Unirea......am probat un palton, doua, trei.....parca nici nu-mi mai venea sa-l scot de pe mine, era asa cald si bine, doream sa prelungesc clipa cat mai mult, doream sa se dilate timpul, sa am parte de caldura pentru totdeauna, asta era tot ce-mi doream in acel moment. Mircea a venit si m-a luat de brat, intrerupand momentul meu de reverie...”Hai Irina sa mergem, ramai cu paltonul pe tine, este al tau!”

Mono cumparaturi.........

Am fost in piata sa cumpar de-ale gurii, ca o adevarata gospodina ce ma aflu pe-acest pamant. Aveam in plan niscaiva legume, verdeturi si oarece fructe, poate si un pic de branza, mai bio asa. Astea-s chestii pe care nu le cumpar din supermarket caci sunt „patrioata”. Acum, pe bune, nu vad de ce as manca salata din Spania cand si taranii mei o produc loco, si-a mea-i mai frumoasa si mai devreme'acasa :). Nu stiu daca-n alte piete o fi la fel, dar in cea din cartierul pe care-l onorez cu prezenta mea de vreo 20 de ani, am constatat ca toate merele sunt de Voinesti, tot magiunul de Topoloveni, toata palinca-i de Satu Mare si telemeaua de Sibiu, neaparat de oi. Amu’ nu-mi ramane sa trag decat o concluzie, ca alta nu vad...........nu mai avem plantatii de meri decat la Voinesti, prune nu se fac decat la Topoloveni si Satu Mare (dar astia, deh, astia cu prunariile, le folosesc in scopuri diferite, unii pentru papa, altii pentru spor la coasa). Despre telemea n-am niciun dubiu, nu se mai cresc oi decat in Marginimea Sibiului. Si cand ma gandesc ca azi am aflat de la cineva (nu spui cine, ca-i mare secret,  da’e persoana de incredere) ca visul initial al lui Becali a fost sa cumpere cat mai multe terenuri in jurul Bucurestiului ca sa amenajeze vreo suta de stane, sa hraneasca populatia Bucurestiului cu telemea de oi bio de Bucharest. Ce pacat ca „boii” astia l-au bagat la mititica......acum nu mai mancam noi numai telemea de Sibiu, paleta era mai diversificata. Ce nemernici, dom’le!