O lunga perioada de timp am vietuit departe de perechea mea (cum bine spunea cineva, nu spun cine: „vietuiesc dar nu traiesc”) pe principiul lui „ce ti-e scris in frunte ti-e pus”, „ceea ce trebuie sa se intample, se va intampla si ceea ce nu, nu”, cu alte cuvinte, destinul isi spune cuvantul orice ai face, adica a face tot ceea ce-ti sta in putinta ca sa fii cu cel pe care-l iubesti era ca si cum ai incerca sa modelezi destinul, ceea ce era de neinchipuit. Dupa ceva vreme realizezi ca asta suna a pasivitate, resemnare, cap plecat si inima franta. Uau, dar daca modelatul destinului este de fapt destinul tau? Nu ma gandisem niciodata in felul acesta. Poate ca destinul este drumul pe care-l construiesti catre cel pe care-l iubesti, catre perechea ta. Poate si el vietuieste pe principiul lui „ce ti-e scris in frunte ti-e pus” asa cum ai facut-o si tu atatia amar de ani, ani pierduti din viata, ani care nu se mai intorc.
Tot ceea ce stiu acum este ca atunci cand destinul vrea sa implineasca ceva n-o face de unul singur, tot mai trebuie sa-ti faci simtita prezenta (cu toata fiinta ta, cu toate simtamintele tale, cu tine cel nealterat de toate prin cate ai trecut, cu tine intreg si adevarat), tot mai trebuie sa construiesti un drum .......catre cel pe care-l iubesti.
Imi doresc ca povestea mea sa aiba un final fericit, imi doresc sa am intelepciunea de a cauta cu tot dinadinsul acest final, si stiu ca asa va fi.
Interesanta idee despre destin, sa ai destinul de a schimba ceva. Eu cred ca avem ceva predestinat, in sensul ca avem anumite talente si inclinatii, un anumit temperament, dar pentru restul trebuie sa exploram lumea asta. Cu iubirea, intr-adevar, e mai greu. Am intalnit-o la 10 ani, unilateral :)) apoi am asteptat-o pana la 24 de ani, cand l-am ales pe cel "destinat" dupa cum mi-a dictat al saselea simt. Acum ma uit in urma si iau viata asa cum e, bucurandu-ma de tot ce intalnesc. Dar ocaziile trebuie create.
RăspundețiȘtergereAm crezut ca nu este blog fara reclame inafara de al meu. ;)
Bine ai venit pe blogul meu Zaraza 26!
RăspundețiȘtergereCred ca de aceea ni s-a dat liberul arbitru. In fiecare zi ne aflam in postura de a face alegeri, unele mai importante, altele de mai mica amploare; insa e foarte interesant cum unele alegeri care, pe moment, ni se par de mica importanta *sau la care nu ne gandim suficient de mult) pot avea influente covarsitoare asupra viitorului nostru.
Interesanta idee despre destin, sa ai destinul de a schimba ceva. = intr-adevar este interesant!
RăspundețiȘtergereDar ce este destinul?
De ex intr-o familie de X meserie de "n" generatii, noul plod pare destinat sa continue traditia facand meseria X. De cele mai multe ori pastreaza tendinta familiei, dar rareori face o meserie total diferita...asta sa fie destinul de a schimba ceva?
Dpmdv, intotdeauna avem destinul de a schimba ceva si nu exista prea tarziu. Uneori schimbam fara sa fim constienti? Asta tot in destinul de a schimba ceva se incadreaza?
Asta fiind zise va doresc Sarbatori fericite pe aceasta cale, daca pe altele n'a vrut destinul sa fie :)))
Cred ca pentru ca ni s-a dat liberul arbitru avem posibilitatea de a schimba ceva predestinat. Din aceasta cauza am spus "drumul pe care-l construiesti catre cel pe care-l iubesti". Intrebarea este: oare e scris in destinul nostru felul in care facem alegerile? (adica, de fapt nu alegem noi, caci este predestinat?)sau alegerile chiar ne apartin exclusiv noua, fapt care reprezinta destinul de a schimba? Total de acord cu tine, legea ohm, ca nu exista prea tarziu si mai cred ca de cele mai multe ori schimbam fara sa fim constienti.
RăspundețiȘtergereSarbatori fericite si tie, legea ohm........nu cred ca destinul n-a vrut sa fie ci, mai degraba telefonia :). Oricum cred ca stii ca, de fapt, ai fost aici, acasa (vezi fimul de pe multiply care cred ca-ti va bucura sufletul, cel putin asa sper)
pentru Zaraza26
RăspundețiȘtergereHristos a inviat!
pentru legea ohm - Sarbatori fericite!
RăspundețiȘtergerepentru socrate - Adevarat a inviat!
:) pentru amandoi